E ora 5 si noi pedalam printr-o liniste deplina prin desertul total ce se intinde la peste 4000 de metri pe versantul vestic al vulcanului. Din cand in cand suntem inconjurati de valuri de ceata ce urca din vaile verzi ce se vad in departare in timp ce lame se uita curioase in urma noastra.

Vulcanul a ramas ascuns aproape toata ziua, o zi in care am trecut de la pajisti alpine pe dealurile din jurul satului in care am dormit (Salinas de Guaranda), la intinderi largi de Paramo pe masura ce am urcat spre primul pas de 4200 de metri si acum la un desert total. 3 lumi diferite in doar 30 de kilometri, sau prin asociatie un fel de Moeciu->Mongolia->Pamir in doar cateva ore.

In schimb trebuie sa recunosc ca-mi pare rau ca nu am prins astazi ziua senina pe care o visam prin locurile prin care pedalam acum, motiv pentru care si ramanem in zona dupa ce trecem de pasul de 4400 de metri, in apropierea intrarii in parcul national in sigurul loc protejat de vant pe o raza de 20 de kilometri.

Cand in cele din urma se lasa noaptea cerul se limpezeste in cele din urma si la 2000 de metri deasupra noastra apare in lumina crepusculului silueta vulcanului, timp in care incercam se ne incalzim si sa gatim ceva cu vantul ce vuieste printre cladirile de langa noi. In timpul aceata Mike mediteaza intr-un mod cat se poate de nemultumit ca am cam ratat vara pe anul aceata, caci dupa 3 saptamani in Ecuador putem sa numaram pe degetele de la o mana locurile de cort in care a fost cald si bine seara si nu trebuia sa intri cat de repede in sacul de dormit pentru a te incalzi….