Wilder Kaiser – ziua 4, soclul din biserica mortilor

Jurnalul ceva mai detaliat al Mihaelei, aici.

Dimineata dormim pana tarziu, pentru ca vremea se anunta buna pentru urmatoarea saptamana si pentru ca pentru ziua de azi nu avem in plan nici un traseu epic. Astfel incat lancezim pana pe la 8 pe priciuri, dupa care iesim in cele din urma pe terasa din fata cabanei pentru a imbuca ceva si pentru a alege totusi un traseu pentru ziua de azi.

Trebuie spus ca in cele 3 zile petrecute la cabana ne-am simtit ca acasa, si desi eram cam singurii de pe acolo veniti cu destul de multa mancare in traista ne ne-am simtit deloc stingheri. Iar cabana chiar e asezata genial, cred ca e una din putinele cabane unde poti admira si rasaritul si apusul, iar cazarea la priciuri mi se pare ca e la preturi chiar modice (10e / persoana / noapte).

Pana la urma ma hotarasc sa intram intr-un alt traseu clasic din zona, traseul Fiechtl din Soclu, de 320m, 11 lungimi de coarda si 5+. Soclul acesta are avantajul ca incepe ceva mai de jos si la sfarsitul traseului nu ajungi chiar pe acoperisul Wilder Kaiserului (doar daca vrei, pentru ca poti continua in sus pe alte trasee), si in consecinta retragerea e ceva mai facila. Si in plus se anunta cu mai multe lungimi de catarat decat traseele din ziua anterioara.

Dibuim pana la urma intrarea in traseu, si intr-un ritm nu prea grabit descoperim pe rand lungimile de pe traseu. Astfel incat se insiruiesc una dupa alta o traversare expusa dar pe prize bune, o lungime cu o iesire putin surplombata, cateva lungimi nu prea interesante pe la mijlocul traseului, si cireasa de pe tort, tocmai cand ma gandeam ca traseul a trecut prea repede si ca nu am catarat prea mare lucru un horn epic de 60m.

Una peste alta ori am eu o problema cu hornurile si cu tehnica de a le parcurge, ori inaintasii nemti posedau o tehnica desavarsita, cert e ca am luptat ceva pentru a trece de lungimea respectiva. Pentru ca era oarecum lipsit de prize si putin surplombat, mai ales in portiunea finala, pentru ca asigurarile erau cam din 10 in 10, pentru ca nu prea imi venea sa intru in sprait pentru ca nu eram sigur ca voi gasi o continuare viabila mai in sus, pentru ca gandul de a aluneca si de a ma lua la smirghel pe tot hornul nu era deloc roz. Motive sunt destule, cert e ca mi s-a parut mult mai greu decat lungimea de 5+. Interesant a fost si finalul, hornul terminandu-se cu o surplomba serioasa si destul de inspaimantatoare care era evitata pe ultimii metri.

Una peste alta, desi am iesit jdrelit in ultimul hal (poate nu e chiar cea mai buna idee sa ramonezi in pantaloni scurti si tricou), traseul mi s-a parut foarte frumos si variat si chiar il recomand. Ca bonus e si o retragere curata care nu dureaza mai mult de o ora.

Ajunsi inapoi la cabana si cu ceva energie ramasa ma hotarasc sa fac un drum pana la masina pentru a lua DSLR-ul in speranta unui apus frumos. Dupa o coborare in fuga, si o urcare in forta ajung la timp pentru a prinde apusul, chiar de pe un varfulet de 1800m pe care e construit un mic foisor si de unde ai o privire de ansamblu catre Wilder Kaiser. Suntem singuri la foisor si nu bate nici o pala de vant, in schimb in departare se vad cum un front avanseaza dinspre vest si acopera soarele inainte ca acesta sa apuce sa apuna. Momente frumoase si linistite, pana cand in cele din urma racoarea serii ne alunga inapoi la cabana. Maine se anunta ceva ploi si dupa 3 zile de catarat simtim si noi nevoia de a lua o pauza.