Un pic mai multe poze aici.

Nu credeam pana anul aceasta ca intr-o vacanta de ski poti sa ai parte de prea multa zapada proaspata, dar iata ca anul acesta zeii zapezii au fost generosi cu noi si au turnat zapada proaspata in 4 din cele 6 zile pe care le-am petrecut la ski in Austria. Nu stiu cat au cazut in total, dar stiu sigur ca la un moment dat era o discutie la televizor despre cele mai abundente caderi de zapada in decursul a 24 de ore, din ultimii 50 de ani. In functie de zona si de felul in care s-a asezat cred ca s-au strans intre 50 si 80 de centimetri de zapada noua in perioada respectiva.

Si dupa concediul acesta am ajuns sa inteleg si de ce lucreaza Ion Trandafir atat de mult la capitolul conditie fizica, si care este rolul filmuletelor pe care le tot pune pe youtube cu exercitii care mai de care mai dificile. Practic dupa doua zile de schi mai mult prin afara partiilor, dar cu foarte multa diferenta de nivel, am ajuns ca sa-mi zica intr-o zi cu soare si cu destul de mult pulver ce astepta sa fie tocat sa aud cum picioarele imi zic nu si nu mai vor sa ma asculte pentru a-i da la vale. Fara nici un fel de durere sau de intindere, ci doar amortizoarele pur si simplu nu mai voiau sa functioneze, astfel incat am renuntat la o jumatate de zi de schi si am facut in ziua respectiva si in urmatoarea zi doua plimbari foarte frumoase pe schiuri de tura.

Uitandu-ma in schimb peste poze imi dau seama din nou ca e destul de greu sa faci poze faine intr-o iesire la schi, mai ales la schi de partie. Pe de o parte e problema ca in zilele in care ninge si e pulver proaspat nu prea ai nici vizibilitate nici chef de facut poze, iar majoritatea pozelor sunt poze facute din zone destul de antropizate, cu o mie de oameni care fac acelasi lucru ca si tine, si care nu stiu neparat ce inseamna muntele in afara partie sau in afara unei statiuni de schi. Si din nou am simtit in foarte multe momente ca sunt decat o mica rotita in angrenaj, in intreaga industrie reprezentata de sporturile de iarna, momente in care tanjeam la linistea si salbaticie turelor de schi de tura. Si intr-adevar, in ultimele doua zile in care am mers la schi de tura am facut mai multe poze care imi plac decat in cele 6 de dinainte.

In prima zi, cand am incercat o statiune de schi de langa Wilder Kaiser

Tocand pulverul.

Printre garduri

Si casute.

In iesirea aceasta am avut pentru prima data si clapari de partie, atat si eu cat si mike, si am avut ceva timp sa ne jucam cu noile jucarii. Eu am avut o pereche de Lange, extrem de rigizi si care in mod uimitor imi vin extrem de bine pe picior (practic sunt claparii pe care i-am folosit si in cele doua zile de schi de tura), dar care cred ca au un nivel ceva cam ridicat pentru nivelul meu de schi. Pe de alta parte probabil e ok pentur ca nu o sa trebuiasca sa-i schimb prea curand, dar pe de alta parte in foarte multe momente eram putin nostalgic dupa claparii mei de tura, in care puteam sa am o pozitie ceva mai flexata, si care una peste alta parca stiau sa schieze mai bine decat noii clapari. Noii clapari sunt incomparabil mai rigizi si vin mult mai bine, dar totusi parca nu stiu sa schieze. Pe de alta parte sunt convins ca problema nu e de la ei, si de la tehnica mea

Pe de alta parte sunt si momente geniale in care prinzi coborari lungi prin zapada complet nebatuta, ajutat de instalatiile prin cablu. In una din zile pe langa alte coclauri, am facut 4 coborari de 1300 de metri diferenta de nivel, printr-un pulver imbecabil, de pe un varf de 2500m pana jos in vale. In alta zi cu viscol am strans 13000 de metri diferenta de nivel, din care peste 7000 skiind prin padure printr-un pulver pana la brau. Sunt zile in care schiezi la vale prin zapada mare mai mult decat in multe weekend-uri de schi de tura, si in toata iesirea probabil s-a strans mai mult schiat pe coclauri decat intr-un sezon intreg de schi de tura. Si pentru cineva care e destul de deficitar la capitolul tehnica, si care nu s-a nascut pe schiuri zilele respective sunt extrem de pretioase pentru a strange experienta prin zapada de toate felurile.

Tot in una din zile am prins in Hochfuegen, statiune din Zillertal pe unde am gasit pana acum cea mai multa zapada de fiecare data cand am fost, cea mai tare zapada de pana acum. A fost ziua in care mi-as fi dorit sa am schiuri de doua ori mai late, iar spre sfarsitul zilei, dupa 2 zile de nins aproape in continuu cred ca erau zone in se asezase peste un metru de pulver uscat, in care si eu si Florin ne plangeam ca ne scufundam mult prea tare si ne uitam cu jind la cei care schiau cu schiuri dedicate de pulver. E probabil zapada pe care o prinzi odata intr-un an, daca ai noroc. Era atat de usoara incat in momentul in care schiai la vale intr-un nor de puf, daca nu aveai grija si luai o gura mai adanca de aer riscai sa inhalezi fulgii de nea. Am schiat toata ziua printre copaci prin pulver pana ne-au cazut picioarele efectiv la sfarsitul zilei. Si a doua zi n-am mai fost in stare de aproape nimic. Multumiri inca odata lui Florin care m-a suportat si m-a insotit prin toate coclaurile prin care am ales sa ne bagam in cele 6 zile.

7:25, aproape noapte, o zi cu pulver, astepand deschiderea usilor.

Fratii Petrisor in fata Tuxerului.

Cu mike la schi de tura, printre casute, fanete si livezi.

Terasa

Deasupra vaii.

Privind prin ochiul padurii

Si singura poza cu mine.

Alergand dupa soare.

In ultima zi, tot la schi de tura de data aceasta si cu Em.

Casuta.

Sfarsit de tura, peste valea Ziller-ului.

Si mai jos cateva filmulete, facute in momentele in care mai voia sa porneasca aparatul inghetat:

In rest iesirea la schi a mers pe acelasi tipar ca si in ultimii doi ani, prieteni multi (am fost in total 17 oameni), o cazare extrem de prietenoasa si cu o tanti cu care chiar am reusit sa ne intelegem in germana, si nu in dialektul tirolez care e cam de neinteles pentru noi, la fel ca si pentur germani de altfel, seri cu multa voie buna, mai multi incepatori care au fost initiati in tainele schiului, sauna, schnitzele imense de la Rosi’s Schnitzelhuette si nu in ultimul rand cu sauna, unde am atins maximul de cvorum anul acesta, respectiv 14 oameni, in conditiile in care acum 2 ani ma rugam de oameni sa vina si ajungeam in cele din urma sa merg singur.

Una peste alta o iesire aproape perfecta, perfecta ar fi fost daca ar fi tinut mai mult, eventual indefinit mai mult…