Gara de nord, 38 de grade iar eu sunt cu papornita de rafie in brate, asteptand un tren pe care scrie Urziceni, fix ca un capsunar intors din afara tarii. Daca ma uit la haine nu e mare diferenta, pantalonii raspeticiti de anul trecut si tricoul decolorat de soare se incadreaza perfect in peisaj.
Cu sacosa de rafie m-am intors si in urma cu un an, in circumstante mult mai nefericite, atunci cand dupa 10 zile petrecute prin spitalele din Bishkek am luat hotararea de a ma intoarce in tara. Momentul de atunci, cand ma taram cu incetinitorul, cu degetele degerate si bandajate si cu o pereche de papuci kyrhyzi in picioare, pe culoarele aeroportului a fost cel mai greu moment prin care mi-a fost dat sa trec pana acum. Nici continuarea, cu drumuri prin spitale si discutii despre operatii nu a fost mai roz, dar momentul intoarcerii din aventura a fost clar cel mai dificil.
Iar acum ma aflu tot cu papornita de rafie in brate, plina cu haine si echipament in drum spre aeroport, cu gandul de a duce la bun sfarsit calatoria intrerupta fix cu un an in urma. A durat ceva timp pana cand mi-am dat seama ca imi doresc sa ma intorc, si nu doar pentru a recupera bicicleta ramasa in spate, ci pentru a incerca sa termin calatoria inceputa in urma cu un an. Daca o sa-mi iasa sau nu, daca o sa gasesc drumuri aventuroase la intoarcere sau daca la un moment dat o sa mi se ia, ramane de vazut dar cert e ca e frumos si bine sa nu lasi neterminat un lucru odata inceput.
Astfel incat urmeaza o noua aventura pe bicicleta, tot prin Asia Centrala, prin locuri noi si prin locuri prin care am mai fost. O aventura pe care o sa incerc sa o documentez la fel ca si pe cea de anul trecut, si in care voi avea parte de un sfarsit de vara si de o toamna frumoasa pe drumul spre casa, prin Kyrgystan, inca odata prin Pamir, prin Uzbeksitan, pe la marea Aral, prin Azerbadjan, Georgia, Armenia, Turcia si Bulgaria, pana inapoi acasa.
Leave a Reply