Verticalitatea muchiilor Fagarasene ni se dezvaluie pe masura ce pasim printre pietre pe poteca ciobaneasca ce urca spre refugiul Berevoescu. Bicicletele par mai grele si mai incomode cu fiecare suta de metri castigata si trebuie sa recunoastem cu totii ca nu-i deloc usor sa cari bicicleta in spate vreme de aproape doua ore fara un rucsac de care sa o sprijini. Mike e singura care are si rucsac si a incropit si un sistem in care bicicleta sta pe el fara nici un fel de ajutor.

Dar noi suntem usori si rapizi (poate mai putin) asa ca trebui sa strangem din dinti pe masura ce mainile amortesc si pe masura ce cadrul isi lasa forma pe umeri si pe spate. Iar norii de furtuna ce par ca s-au intepenit peste Iezer ne fac sa ne ingrijoram putin legat de cat de usori suntem si de cat de putine haine avem dupa noi. Nu de alta, dar pe creasta adie un vant rece care in combinatie cu o ploaie neasteptata ne-ar face destul de repede sa dardaim de frig.

In schimb trebuie sa recunosc ca-mi place la nebunie pustietatea din partea estica a Fagarasului si din triunghiul format de Iezer, Crai si Fagaras. Sunt locuri prin care lumea ajunge mai greu, locuri ce par sa fie usor, usor recastigate de natura salbatica.

Cel mai bun exemplu e foretierul din partea nordica a Pecineagului, forestier pe care l-am gasit incredibil de napadit de iarba si de copaci tineri. Alt exemplu e drumul forestier ce urca spre Berivoiu, drum ce fost pe alocuri complet distrus de ploile din ultima luna. Inca nu-mi vine sa cred ca acum 2 ani urcam cu spor cu bicicleta prin locuri prin care acum e albie de rau. La fel de surpinsi cred ca sunt si ciobanii de la stana care au ramas cu un Aro blocat sus. Nu-i nimic, vine buldozerul si ii salveaza dar noi nu putem sa ne intrebam si ce alte drumuri si poteci au fost maturate de ploi.

In schimb tura pana aici a avut toate incredientele unei ture perfecte de fara, vreme buna, zmeura din belsug, o baie in lacul Pecineagu, afine din plin, salbaticie multa si lume putina.

Incepem in cele din urma si coborarea spre Comisul si dureaza putin pana cand ne asezam din nou pe biciclete dupa ce le-am carat atat de mult in spate. In departare abruptul calcaros al Craiului e inca in soare, rotile musca in pamantul iar noi incercam sa ocolim bolovanii mai mari si smocurile de iarba si sa zburam cat cursiv la vale.

Trebuie sa recunosc ca sunt putine locuri in Romania care imi plac mai mult pentru MTB iar coborarea pana in Rudarita da un pic de sens carry-bike-ului din orele anterioare. Continua, lunga, provocatoare, cu Pecineagu stralucind sub noi, cu Craiul in fata. Tot ce ti-ai putea dori.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1752072073